Economic

Brașov. Analiză. Industria rămâne principalul motor al dezvoltării economice din județul Brașov

 

Județul Brașov a înregistrat, în 2015, o cifră de afaceri record de 40,2 miliarde de lei (9 miliarde de euro), cu 6,5% mai mare decât cea consemnată în anul 2014, arată o analiză realizată de Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Industria rămâne principalul motor al dezvoltării economice a județului Brașov, având o contribuție de 45% în totalul cifrei de afaceri. Aceasta este urmată de comerț (33%), servicii (14%), construcții (6%) și agricultură (2%). Totodată, 51% din totalul firmelor care au depus bilanțul, respectiv un număr de 11.645 de agenți economici, au înregistrat profit.

„Județul Brașov înregistrează o performanță economică peste media națională. Cu creșteri anuale peste 5%, dublul creșterii la nivel național, Brașovul se poziționează pe locul 7 în țară în funcție de rulajele înregistrate de societățile comerciale, după municipiul București (458 miliarde lei) și județele Ilfov (75 miliarde lei), Timiș (49 miliarde lei), Cluj (47,9 miliarde lei), Argeș (47 miliarde lei) și Constanța (44 miliarde lei). Ponderea cifrei de afaceri a județului Brașov în cifra de afaceri a României este de 3,3%”, a declarat Cosmin Roșia, directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Brașov.

La nivelul Regiunii Centru, județul Brașov se situează pe primul loc, având o contribuție de 32%, el fiind urmat de județul Sibiu, care are o cifră de afaceri de 30 miliarde de lei. Pe locurile următoare se clasează județele Mureș (27,6 miliarde lei), Alba (14,8 miliarde lei), Harghita (8,9 miliarde lei) și Covasna (5,3 miliarde lei).

Citiți și: 

Brașov. Cifră de afaceri record înregistrată la nivelul județului

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare