Economic

BRAŞOV. ANAF organizează sesiuni de asistență a contribuabililor, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, sesiuni de asistență a contribuabililor și a reprezentanților acestora, în cadrul cărora vor fi prezentate constatări ANAF selectate ca urmare a inspecțiilor fiscale desfășurate, informează instituţia.

Acestea vor avea loc la nivel naţional, inclusiv în judeţul Braşov.

„Principalele constatări, rezultate din acțiunile de control realizate la contribuabilii persoane juridice, vizează modalitățile de calcul al rezultatului fiscal, al impozitului pe veniturile din investiții sau aspecte referitoare la taxa pe valoarea adăugată, cum ar fi înregistrarea în scopuri de TVA, evidența operațiunilor, sfera de aplicare și limitările speciale ale dreptului de deducere”, se arată în comunicatul de presă al ANAF.

La întâlniri vor participa specialiști din cadrul structurilor de asistență contribuabili și ai structurilor de inspecție fiscală, care vor prezenta situații concrete identificate, precum și modalitatea de remediere a deficiențelor constatate.

Lista întâlnirilor organizate de ANAF este publicată pe pagina de internet a instituției, la rubrica „INFO Publice/Servicii oferite de ANAF”.

Informaţii suplimentare se pot obţine utilizând Formularul de contact disponibil pe pagina de internet  www.anaf.ro  şi telefonic, prin contactarea Serviciului de asistenţă telefonică a contribuabililor – Call-center, la numărul de telefon 031.403.91.60.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare