Brașov. 81.591 de turiști au vizitat județul, în prima lună a anului 2016
Județul Brașov a fost, în luna ianuarie 2016, destinația preferată de 81.591 de turişti, arată datele Direcției Județene de Statistică Brașov. Numărul acestora a fost cu 3,7% mai mare, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015. Practic, judeţul Braşov a fost ales, în prima lună anului 2016, de 72.493 de turişti români şi 9.098 de turişti străini. În 2015, Braşovul a fost vizitat, în aceeaşi perioadă, de 78.678 de turişti, dintre care 70.055 au fost turişti români şi 8.623 au fost turişti străini. Sosirile în hoteluri au deţinut o pondere de 62%, cele în pensiuni turistice au reprezentat 14,8%, iar cele în pensiuni agroturistice – 11,4%. Datele statistice subliniază că 51% dintre turiști s-au cazat în hoteluri de 3 stele. Dintre turiştii străini care s-au cazat în judeţul Braşov, 84,6% au fost din Europa, 9,5% au fost din Asia, 3,5% au fost din America de Nord şi 2,4% au fost din alte zone. Cei mai mulţi turişti străini au provenit din Republica Moldova (3.332 persoane), Germania (863), Israel (634), Italia (587) şi Federaţia Rusă (491). Pe de altă parte, înnoptările turiștilor în hotelurile și pensiunile din județul Brașov au scăzut ușor, cu 0,4%, în luna ianuarie 2016, comparativ cu luna ianuarie 2015. În această perioadă, au înnoptat 181.397 de turişti, dintre care 155.651 de turişti români şi 25.746 de turişti străini. În 2015, au înnoptat 182.211 de turişti, dintre care 158.998 de turişti români şi 23.213 de turişti străini. Durata medie a sejurului a fost de 2,2 zile, mai mică decât cea înregistrată în luna ianuarie 2015. În cadrul Regiunii Centru, județul Brașov s-a situat pe locul I, după numărul de sosiri, având o pondere de 51,4%, Pe locurile următoare s-au clasat județele Mureș, Sibiu, Harghita, Alba și Covasna. De asemenea, județul Brașov s-a clasat tot pe locul I și în ceea ce privința înnoptărilor, înregistrând o pondere de 53,9%. Din acest punct de vedere, pe locurile următoare s-au plasat județele Mureș, Sibiu, Harghita, Alba și Covasna.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.