Economic

Brașov. 40.678 de comercianţi activi erau înregistraţi în judeţ, la finalul lunii ianuarie

 

La 31 ianuarie 2019, în judeţul Braşov erau înregistraţi 40.678 de comercianţi activi din punct de vedere juridic, arată datele publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Numărul acestora a crescut cu 6,25%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când erau consemnaţi 38.284 de întreprinzători. Din totalul comercianţilor, 31.023 sunt persoane juridice şi 9.655 sunt persoane fizice autorizate.

„Sunt consideraţi activi, din punct de vedere juridic, profesioniştii înregistraţi în Registrul Comerţului care nu şi-au declarat suspendarea activităţii şi nu se află în niciuna din stările ce pot duce la pierderea personalităţii juridice. Din numărul total de profesionişti înregistraţi în Registrul Comerţului au fost excluşi profesioniştii cu suspendare temporară a activităţii, sucursalele fără personalitate juridică, profesioniştii radiaţi, profesioniştii aflaţi în dizolvare, lichidare, reorganizare judiciară, faliment, insolvenţă, etc.”, precizează Registrul Comerţului.

La nivel naţional, la finalul lunii ianuarie 2019, erau înregistraţi 1.328.357 de comercianţi activi din punct de vedere juridic, în creştere cu 5,49%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018, când erau consemnaţi 1.259.186 de antreprenori.

Din totalul acestora, 936.706 sunt persoane juridice şi 391.651 sunt persoane fizice autorizate. Cei mai mulţi comercianţi sunt înregistraţi în Bucureşti (239.413) şi în judeţele Cluj (70.182) şi Timiş (56.353).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare