Economic

Brașov. 392 de autorizații de construire eliberate în județ, în perioada ianuarie-mai 2018

 

În perioada ianuarie – mai 2018, în judeţul Braşov s-au eliberat 392 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creștere cu 22,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017, arată datele Direcției Județene de Statistică Brașov.

„Cele mai multe autorizaţii de construire au fost eliberate, în perioada ianuarie – mai 2018, de către Consiliul Local al Municipiului Braşov (81), Consiliul Local al Comunei Hărman (63), Consiliul Local al Comunei Târlungeni (34), Consiliul Local al Comunei Sânpetru (25), Consiliul Local al Oraşului Râşnov (21), Consiliul Local al Comunei Cristian (20), Consiliul Local al Oraşului Ghimbav (16), Consiliul Local al Municipiului Săcele (15)”, subliniază DJS Brașov.

În primele cinci luni din 2018, numărul de locuinţe din clădirile rezidenţiale autorizate, exclusiv cele pentru colectivităţi, a fost de 2.125, în creştere cu 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. La nivel naţional, s-au eliberat 16.287 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 8% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017.

În luna mai 2018, în județul Brașov s-au eliberat 148 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 111,4% faţă de luna aprilie 2018 şi cu 49,5% faţă de luna mai 2017.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button