Brașov. 22 de cereri pentru finanțarea lucrărilor de cadastru au fost înregistrate în județ
În județul Brașov au fost înregistrate 22 de cereri pentru finanțarea lucrărilor de cadastru care vor începe în acest an, în cuantum de 3.059.374 lei, în cadrul cadrul PNCCF, informează OCPI Brașov.
Practic, 22 de primării din județul Brașov au fost interesate să acceseze fonduri prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF).
„Potrivit legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional și terenuri agricole subvenționate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Totodată, pentru a beneficia de fondurile alocate de ANCPI, primăriile care semnează contracte de finanțare cu OCPI-urile trebuie să găsească prestatori până în luna august anul curent. Conform legislației, ANCPI va efectua plățile către primării după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate”, se arată în comunicatul de presă al OCPI Brașov.
Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a început cea de-a cincea etapă de finanțare a lucrărilor de cadastru general, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Suma totală alocată de ANCPI în această etapă de finanțare pentru înregistrarea imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe sectoare cadastrale, este de aproape 280 de milioane de lei. ANCPI finanțează și în 2019, din veniturile proprii, lucrări de cadastru general în toate localitățile eligibile în cadrul PNCCF.
„Primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pe sectoare cadastrale pot încheia contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) începând cu luna aprilie. Lucrările sunt gratuite pentru cetățeni. În 2019, fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT) poate primi 160.000 de lei pentru înregistrarea gratuită a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, față de 155.000 de lei în 2018, 150.000 de lei în 2017 și 135.000 de lei în 2016. Până în prezent, 2.181 de primării și-au exprimat dorința de a accesa acești bani în 2019, pentru a înregistra în sistemul integrat de cadastru și carte funciară o suprafață estimată de 3.291.000 hectare și un număr estimat de 4.066.000 de imobile”, subliniază OCPI Brașov.
Începând din 3 aprilie 2019, fiecare oficiu teritorial va comunica unităților administrativ-teritoriale care au solicitat finanțare în această etapă, suma de care vor beneficia și modelul contractelor de finanțare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.