Braşov. 2.626 de firme au fost radiate din Registrul Comerţului
În primele opt luni din 2016, numărul firmelor din judeţul Braşov care şi-au radiat activitatea a crescut cu 48,45%, ajungând la 2.626, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au apelat la această procedură 1.769 de companii, arată datele publicate astăzi de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Şi suspendările de firme au înregistrat un trend ascendent. Astfel, în perioada ianuarie-august 2016, şi-au suspendat activitatea 423 de firme, în creştere cu 6,02%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au făcut acest pas 399 de companii.
În schimb, dizolvările de firme şi insolvenţele au scăzut faţă de 2015. În această perioadă şi-au dizolvat activitatea 875 de companii braşovene, în scădere cu 2,67%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015, când au apelat la această procedură 899 de companii. Insolvenţele au scăzut cu 28,80%, de la 184, în 2015, la 131, în 2016.
Datele Registrului Comerţului mai arată că, la 31 august 2016, în judeţul Braşov erau activi 36.362 de comercianţi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.