Brașov. 189.586 de salariaţi înregistrați în județ, la sfârşitul lunii decembrie 2018
În judeţul Braşov, la sfârşitul lunii decembrie 2018, erau înregistraţi 189.586 de salariaţi, arată datele publicate de Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov. Numărul acestora a scăzut cu 678 de persoane (-0,4%), comparativ cu luna anterioară şi a crescut cu 7.575 de persoane (+4,2%), comparativ cu luna decembrie 2017.
Judeţul Braşov s-a situat pe primul loc în Regiunea Centru, având cei mai mulţi angajaţi. Pe locurile următoare s-au clasat judeţele: Mureş (138.944 salariaţi), Sibiu (138.366), Alba (94.763), Harghita (70.335) şi Covasna (51.016).
„Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii decembrie 2018 a fost în Regiunea Centru de 683.010 persoane, mai mic cu 2.462 persoane faţă de efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii noiembrie 2018 şi mai mare cu 26.502 persoane (+4%) faţă de luna decembrie 2017. În cadrul Regiunii Centru, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, cea mai accentuată creştere a efectivului de salariaţi se înregistrează în judeţul Alba, cu 5,3%, iar cea mai mică creştere se înregistrează în judeţul Covasna, cu 1,2%”, menţionează DJS Braşov.
La nivel naţional, judeţul Braşov s-a menţinut pe locul IV, dacă se ia în considerare numărul total al salariaţilor, după Municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj şi Timiş.
La sfârşitul lunii decembrie 2018, în România existau 5.329.334 de angajaţi, cu 19.065 de persoane mai puţine faţă de luna noiembrie 2018 şi cu 168.097 de persoane mai multe comparativ cu luna decembrie 2017.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.