Brașov. 1,149 milioane de turiști sosiți în județ, în perioada ianuarie-octombrie 2018
Sosirile înregistrate, în perioada ianuarie – octombrie 2018, în structurile de primire turistică din judeţul Braşov au crescut cu 9,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, ajungând la 1.149.474, relevă datele Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.
Din totalul acestora, 958.193 au fost ale turiştilor români şi 191.281 ale celor străini. Cei mai mulţi turişti străini au provenit din Germania (23.481), Israel (23.059), Spania (15.001), Polonia (12.948) şi Regatul Unit (12.392).
Pe de altă parte, înnoptările consemnate, în primele zece luni din 2018, au avansat cu 6,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, până la 2.257.804. Din totalul înnoptărilor, 1.877.382 au fost ale turiştilor români şi 380.422 ale celor străini.
„Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune în judeţul Braşov, în ianuarie – octombrie 2018, a fost de 27,6%, iar faţă de aceeaşi perioadă din 2017 a crescut cu 1,5 puncte procentuale. La hoteluri s-a înregistrat cel mai ridicat indice de utilizare de 39,1%”, menţionează DJS Braşov.
Durata medie a sejurului a fost, în primele zece luni din 2018, de 2 zile.
În Regiunea Centru, judeţul Braşov a ocupat locul I atât la sosiri cu o pondere de 44,8%, cât şi la înnoptări cu o pondere de 44,2%, din totalul sosirilor, respectiv al înnoptărilor regiunii. La nivel naţional, judeţul Braşov s-a situat pe locul III, după Municipiul Bucureşti şi judeţul Constanţa, atât la sosiri cu o pondere de 10,4%, cât şi la înnoptări cu o pondere de 9,1%.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.