Economic

Bogdan Chiriţoiu: „Legea privind comercializarea produselor alimentare este foarte complicată”

 

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat, astăzi, că legea privind comercializarea produselor alimentare este „foarte complicată”, iar modul de aplicare al acesteia va genera în perioada următoare discuţii ample. „Eu nu sunt lămurit: 51% pe ce luăm, pe fiecare magazin, pe toate magazinele dintr-un lanț, pe lună, pe trimestru, pe an, nu știu… Deci, foarte multe detalii rămân a fi stabilite în normele de aplicare a legii, cred că acolo se va muta discuția și va fi destul de complicată”, a explicat oficialul. Din acest motiv, Ministerul Agriculturii va trebui să elaboreze „foarte multe reguli” pentru punerea în aplicare a legii. Actul normativ respectă, însă, legislația europeană de concurență, atâta vreme cât nu prevede expres ca produsele să fie românești, ci conține sintagma „lanțul scurt”, a precizat Bogdan Chiriţoiu. Reamintim că, în 11 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind comercializarea produselor alimentare, care prevede ca 51% dintre produse să fie de provenienţă locală.

Citiţi şi: 

OFICIAL. 51% din alimentele de la raft vor fi românești!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare