Economic

BNR. Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,4% în luna noiembrie 2018

 

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile financiare a crescut în luna noiembrie 2018 cu 0,4% (0,6% în termeni reali) faţă de luna octombrie 2018, până la nivelul de 250,711 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). 

Creditul în lei s-a majorat cu 0,6% (0,8% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 28,2 milioane lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,3%).

„La 30 noiembrie 2018, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,3% (2,7% în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2017, pe seama majorării cu 12,8% a componentei în lei (9% în termeni reali) şi a diminuării cu 4,3% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 4,6%)”, subliniază BNR.

Pe de altă parte, creditul guvernamental s-a diminuat în luna noiembrie 2018 cu 2% faţă de luna octombrie 2018, până la 103,933 miliarde lei. La 30 noiembrie 2018, creditul guvernamental a crescut cu 5,5% (2% în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2017.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare