Economic

BNR. Deficitul bugetar s-a majorat de la 1,4%, în 2015, la 2,4%, în 2016

 

Produsul Intern Brut al României a crescut cu 4,8%, în anul 2016, iar deficitul bugetar a ajuns la 2,4%, arată minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naționale a României din 5 aprilie 2017 publicată astăzi.

„Membrii Consiliului au remarcat că, pe ansamblul anului 2016, PIB a crescut cu 4,8%, reprezentând cel mai înalt ritm din perioada post-criză. Evoluția a fost, însă, însoțită de majorarea deficitului bugetar la 2,4% din PIB, de la 1,4% din PIB în anul anterior, precum și de adâncirea deficitului de cont curent la 2,3% din PIB, de la 1,2% în 2015. S-a observat în acest context creșterea «deficitelor gemene», dar şi faptul că finanţarea deficitului de cont curent este asigurată integral din investiții străine directe și fonduri europene”, subliniază documentul.

Din perspectiva formării PIB, determinanții accelerării creșterii economice au fost serviciile și impozitele nete pe produs, contribuția sectorului serviciilor la dinamica anuală a PIB consolidându-și astfel poziția dominantă.

Consiliul de Administrație al BNR a decis în unanimitate menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75%. 

Citiți și: 

Decizie. BNR menține dobânda de politică monetară la 1,75% pe an

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button