Economic
BNR. 658.556 de români au restanțe la bănci și instituţii financiare nebancare
Numărul românilor care au restanțe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare (IFN) a scăzut cu 1,17% în luna decembrie 2017, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 658.556, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR).
Restanțele se ridică la peste 7,38 miliarde de lei. Cea mai mare parte a acestora este în euro și lei, respectiv 3,02 miliarde lei în euro și 3 miliarde în lei.
În luna noiembrie 2017, rata creditelor neperformante a scăzut la 7,31%, respectiv cu 0,33 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă şi cu 2,59 puncte procentuale față de noiembrie 2016.
Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR, a afirmat că banca centrală şi-a propus o ţintă de 6% a creditelor neperformante în acest an.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.