Banca Mondială: România trebuie să ia în calcul renunțarea la cota unică în favoarea unui impozit progresiv
Banca Mondială sfătuiește România să ia în calcul renunţarea la cota unică, adoptată de mai toate statele est-europene, în favoarea unui impozit progresiv.
„Sfatul nostru ar fi să regândiţi tot sistemul de taxare a pieţei muncii, în coordonare cu alte state din regiune, nu doar să faceţi mici schimbări. Nu vă putem spune noi care este soluţia, dar trebuie să analizaţi totul, inclusiv cota unică şi dacă ar fi bine să implementaţi un sistem de taxare progresivă, adică cei care un venit mai mare să plătească mai mult”, a declarat Hans Timmer, economist-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti.
În Europa, oamenii vor egalitate şi securitate, nu doar cei care au locuri de muncă permanente, iar măsurile nu ar trebui să ţină cont de tipul jobului. Oficialul a subliniat că trebuie gândit un sistem neutru, care să ajute pe toată lumea.
În opinia sa, Guvernul ar trebui să regândească întregul sistem de protecţie socială din România, întrucât tinerii nu găsesc nicio formă de protecţie în mecanismul actual.
„Motivul pentru care politicienii pierd voturi din zona populaţiei tinere este faptul că sistemele de protecţie socială nu mai sunt valabile, astfel că ţările trebuie să-şi regândească sistemele sociale şi reglementările de pe piaţa muncii, aşa încât să nu mai fie avantajaţi doar cei cu joburi permanente”, a explicat Hans Timmer.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.