Avocat: „Debitorii vor prefera să nu mai plătească ratele, dacă băncile vor contesta în instanţă notificările de dare în plată”
Avocatul Gheorghe Piperea a declarat, recent, pentru News.ro, că debitorii vor prefera să nu mai plătească ratele şi să ajungă în executare silită, în cazul în care băncile vor contesta în instanţă notificările de dare în plată. „Dacă băncile au de gând să aibă această atitudine (de contestare în instanţă – n.r.), n-au decât, pentru că oamenii vor găsi de cuviinţă să nu mai plătească niciun fel de rată, să vină la executare silită peste doi-trei ani şi după aceea dau în plată”, a explicat oficialul. Dacă instituțiile financiare din România vor contesta toate notificările este de așteptat ca niciun debitor să nu mai plătească ratele.
În instanţă se ajunge dacă banca refuză să încheie la notariat contractul de dare în plată. În această etapă, cheltuielile de judecată sunt suportate de instituţia de credit, iar plata ratelor şi a dobânzilor se suspendă. În cazul în care judecătorul acceptă contestaţia băncii şi-i dă câştig de cauză, se revine la situaţia anterioară, iar clientul plăteşte toate ratele şi dobânzile care au curs în perioada în care a avut loc procesul.
În opinia avocatului, nicio bancă nu va câștiga în instanță. Legea dării în plată va intra în vigoare pe 13 mai, la 15 zile după publicarea în Monitorul Oficial. Majoritatea băncilor au anunţat, de altfel, că vor contesta în instanţă primele notificările de dare în plată, respectiv aspectele de neconstituţionalitate ale legii, care vizează în principal aplicarea retroactivă şi încălcarea dreptului de proprietate. Până acum, nouă bănci au înăsprit condiţiile de creditare pe fondul apariţiei dării în plată, majorând avansul pentru creditele imobiliare la 30-40%.
Citiți și:
Legea privind darea în plată a fost publicată în Monitorul Oficial
Reacţie. Promulgarea legii dării în plată în forma actuală este „regretabilă”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.