Economic

Asociația Națională a Agențiilor de Turism are un nou preşedinte. Nicolae Demetriade va conduce ANAT în următorii doi ani

 

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) are, începând de astăzi, un nou preşedinte, informează un comunicat de presă al instituţiei. Nicolae Demetriade, directorul general al agenției World Travel, a fost ales președinte al ANAT pentru un mandat de doi ani.

„Am parcurs în cei 20 de ani de pionierat în turism multe etape de tranziție, am sperat în toată această perioadă, alături de cei care au condus asociația, într-o îmbunătățire a mediului de afaceri, într-o reglementare pozitivă a pieței de turism, în creșterea prestigiului ANAT și atragerea respectului partenerilor instituționali față de asociație. S-au realizat multe lucruri bune până în prezent, este timpul să ridicăm nivelul realizărilor în interesul general al membrilor asociaţiei”, a declarat Nicolae Demetriade.

În noua sa calitate, Nicolae Demetriade își propune urgentarea aplicării noului sistem de garantare a pachetelor turistice, în concordanță cu cerințele Directivei Europene, apariția Legii Turismului, aflată în stadiul de proiect în prezent, aplicarea cotei TVA de 9% și pentru agențiile de turism, dar și urgentarea noilor reglementări privind protecția datelor personale, în vigoare din luna mai 2018, întărirea relației cu TAROM și cu celelalte asociații patronale din turism.

Nicolae Demetriade este al 9-lea președinte ANAT, după Alin Burcea (2016-2018, 1990-1993), Aurelian Marin (2015-2016), Lucia Nora Morariu (2013-2015, 2004-2006), Corina Martin (2009-2013), Dragoș Anastasiu (2007-2009), Gheorghe Fodoreanu (2006-2007), Cornel Găină (2000-2004, 1993-1998) şi Marcel Bădescu (1998-2000, președinte de onoare între 2002 și 2013).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare