Economic

Aplicație pentru compararea prețurilor la carburanți, propusă de Consiliul Concurenței

 

Consiliul Concurenței propune crearea unei aplicații web/mobile pentru compararea prețurilor la carburanți, scopul urmărit fiind acela de a stimula competiția din acest domeniu, arată raportul „Mediul concurențial românesc – evoluții în sectoare esențiale” publicat astăzi de instituție. Drept urmare, Consiliul Concurenței consideră că este necesară înființarea unei baze de date care să conțină lista tuturor companiilor care comercializează carburanți, amplasarea geografică a benzinăriilor deținute de fiecare, tipurile de carburanți comercializate în fiecare benzinărie și prețurile la pompă.

„Această bază de date trebuie să constituie elementul central al unei aplicații web și/sau al unei aplicații mobile cu acces gratuit din partea consumatorilor, prin care aceștia pot afla care sunt cele mai apropiate (ex: 10) benzinării, localizarea geografică și prețurile oferite de acestea (eventual, în ordine crescătoare pentru a vedea care este compania cu cel mai mic preț). Astfel, consumatorul are posibilitatea de a alege, având la îndemână informații importante cu privire la oferta existența pe piață în zona geografică de interes pentru consumatorul respectiv”, subliniază documentul.

Consiliul Concurenței susține că o astfel de bază de date ar fi utilă atât consumatorilor, cât și instituțiilor care se ocupă de monitorizarea pieței carburanților. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare