Economic

APIA. Fermierii pot depune cererile unice de plată până în 15 mai, în cadrul Campaniei 2018

 

Fermierii pot depune cererile unice de plată, în cadrul Campaniei 2018, până la data de 15 mai, inclusiv, conform Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, informează Agenția de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Până în prezent, au fost depuse, la Centrele judeţene/locale APIA şi al Municipiului Bucureşti, un număr de 715.077 de cereri unice de plată, pentru o suprafaţă de 5.141.135,62 de hectare.

„Fermierii pot depune o singură cerere unică de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite. Reamintim că pentru suprafaţe mai mari de 50 hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele județene APIA, iar în cazul în care se care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale”, precizează APIA.

Fermierii trebuie să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform invitaţiei primite pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea cererilor în Campania 2018.

„Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, subliniază APIA.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare