APIA. Fermierii pot depune cererile de plată pentru motorină până pe 31 ianuarie 2019
Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 octombrie – 31 decembrie 2018 (trimestrul IV al anului 2018), pot fi depuse până în 31 ianuarie 2019 inclusiv, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
„Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite”, se arată în comunicatul de presă al APIA.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,7385 lei/litru.
Cererile de plată pentru rambursare atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru cel zootehnic și de îmbunătățiri funciare, se depun însoțite de mai multe documente.
„Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnatură și vor purta sintagma «conform cu originalul»”, precizează APIA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.