Economic

APIA a autorizat la plată pentru Campania 2018 suma de 2,62 miliarde euro

 

Suma totală autorizată până în prezent la plată pentru Campania 2018 este în valoare de 2,62 miliarde euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Autorizarea plăţilor pentru Campania 2018 va continua şi în perioada imediat următoare.

„În ultima lună a fost autorizată la plată suma de 10,56 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Buget Naţional, astfel că până în acest moment suma totală autorizată la plată pentru Campania 2018 este în valoare de 2,62 miliarde euro. Precizăm că, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 891/21.06.2018, plafonul alocat României pentru plăţile directe, pentru Campania 2018 este de 1,912 miliarde euro”, se arată în comunicatul de presă al APIA.

De asemenea, APIA reaminteşte fermierilor că în momentul de faţă se află în derulare campania de control la faţa locului, conform termenelor prevăzute în Ordinul nr. 69 din 25.01.2019 al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Controalele pe teren sunt programate a se desfăşura până la data de 1 octombrie 2019.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare