Apeluri de aproximativ un miliard de euro, lansate de Ministerul Fondurilor Europene
În prima jumătate a anului 2017, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea să lanseze apeluri de proiecte în valoare de aproximativ un miliard de euro în cadrul Programului Operaţional „Capital Uman” (POCU) 2014-2020, potrivit calendarului publicat recent pe site-ul instituției.
Astfel, în trimestrul I din 2017, vor fi publicate spre consultare ghidurile solicitantului pentru programele „Viitor pentru tineri I și II”, în valoare de 401 milioane de euro. Totodată, vor fi pregătite și schemele naționale pentru mobilitate și schemele naționale pentru subvenții pentru angajatori în valoare de 172 milioane de euro. De asemenea, va fi publicat spre consultare și „Ghidul Solicitantului” pentru programul „Bunicii comunității” în valoare de 15 milioane de euro.
Programul Operațional „Capital Uman” (POCU) stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.