Economic

ANZ a finalizat controlul la fața locului pentru acordarea subvențiilor în sectorul zootehnic

 

Agenția Națională de Zootehnie (ANZ) a finalizat, la 1 noiembrie 2018, controlul la fața locului în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate privind acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pentru solicitanții ajutoarelor naționale tranzitorii la speciile ovine și caprine și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin acordate crescătorilor de animale, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

„Eșantionul cu beneficiarii care au fost supuși controlului la fața locului a fost selectat în conformitate cu procedura de eșantionare APIA. Astfel, pentru anul 2018, au fost eșantionați la nivel național pentru verificarea la fața locului 4.669 beneficiari, solicitanți ANT/SCZ, cu variații cuprinse între 24 – 250 beneficiari/județ. În urma finalizării controlului la fața locului, specialiștii ANZ introduc în prezent în aplicație rezultatele rapoartelor de control la fața locului aferente campaniei 2018, în vederea acordării plăților finale către fermieri”, se arată în comunicatul de presă al MADR.

Ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) se acordă fermierilor crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, înscriși în evidența APIA, care dețin cod unic de identificare, în funcție de criteriile de eligibilitate, pentru următoarele scheme: specia bovine, (lapte și carne), speciile ovine/caprine. Sprijinul cuplat (SCZ) se acordă, de asemenea, fermierilor crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, în funcție de efectivul de animale solicitat de beneficiar, din următoarele categorii: bivolițe de lapte, ovine și caprine, taurine din rase de carne și de lapte, precum și metișii acestora.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare