ANUNȚ FINALIZARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” – BOOKINGPEDIA SRL
BOOKINGPEDIA SRL anunță finalizarea proiectului cu titlul „M2 BOOKING”, proiect RUE M2-675 înscris în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr. 130/2020.
Proiectul s-a derulat începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, M2-675/ 07.01.2021, până la data de 12.07.2021.
Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea beneficiarilor prevăzuți la art. (3), a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS – CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă, prin acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei provocate COVID-19.
Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:
-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,
-menținerea/suplimentarea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor.
Valoarea proiectului este de 834813.75 lei (valoarea totala) din care : 725925 lei grant si 108888.75 lei cofinanțare.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.
Date de contact beneficiar:
Achiței Iulian
BOOKINGPEDIA SRL
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.