Economic

ANUNȚ DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” CARPATEX S.A.

 

CARPATEX S.A. anunță lansarea proiectului cu titlul „CL CARPATEX”, proiect nr. RUE 2997 înscris în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr. 130/2020.

Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 27.01.2021. 

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea beneficiarilor prevăzuți la art. (3), a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS – CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă, prin acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei provocate COVID-19.

 Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele: 

Valoarea proiectului este de 725.925 lei (valoarea totală) din care: 617.036,25 lei grant și 108.888,75 lei cofinanțare

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Date de contact beneficiar: 

Voineag Lucian

CARPATEX SA 

carpatex1@gmail.com

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare