Anunț de presă finalizare proiect „ÎNFIINȚARE SECȚIE PENTRU FASONAREA ARMĂTURILOR DIN OȚEL”
Proiectul „Infiintare sectie pentru fasonarea armaturilor din otel”, cod MySMIS 131422, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – 2.1A Microintreprinderi a fost implementat de către PERFORM SYSTEM ECO S.R.L. și a avut o valoare totală de 1,077,369.40 lei, din care 861,890.35 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.
Proiectul este prevăzut a se derula în perioada 06.07.2022 – 31.12.2023
Obiectivele proiectului sunt:
o Extinderea activitatii societatii Perform System Eco SRL intr-un nou domeniu de activitate si anume fasonarea armaturilor din otel;
o Dezvoltarea economica durabila a societatii prin investitii in echipamente cu consum redus de energie, utilizarea energiei regenerabile si crearea de noi locuri de munca;
o Implementarea cu succes a proiectului printr-un management de proiect performant si eficient care sa duca la indeplinirea obiectivelor si atingerea rezultatelor stabilite
Rezultate obtinute au fost:
1. Asigurarea tuturor capacitatilor tehnice necesare fasonarii armaturilor din otel;
2. Angajarea personalului necesar prin respectarea principiilor egalitatii de sanse, egalitatii de gen, nediscriminare;
3. Implementarea actiunilor privind dezvoltarea durabila, respectiv reducerea consumului de energie si utilizarea surselor regenerabile de energie.
Date de contact beneficiar: PERFORM SYSTEM ECO S.R.L.
Sediu Social: Sat Sângeru, Comuna Sângeru, Nr. 294, Judet Prahova
Punct de lucru: Mun Brasov, str. Calea Feldioarei nr 27, jud. Brasov
Tel: 0745840618, E-mail: ghenu.corina@yahoo.com
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European
de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
www.regio-adrcentru.ro
www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.