Economic

ANPC: Peste 2,2 milioane de facturi emise de Electrica au fost stornate pentru lipsa compensării/plafonării

 

Comandamentul pentru Energie – structură special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), verifică în continuare modul în care unele companii furnizoare de energie electrică și gaze naturale au respectat legislația în vigoare și drepturile consumatorilor persoane fizice, dar și felul în care acestea au reacționat, ca urmare a controalelor ANPC întreprinse. 

Astfel, până în prezent, comisarii ANPC au finalizat 94 de acțiuni de control, în întreaga țară, alte 100 aflându-se în curs de derulare. 

Până acum, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.
Până la această oră, cu titlu de exemplu, la operatorul economic Electrica Furnizare, prin procesul verbal de constatare a contravenției, s-au stornat 2.232.224 de facturi la care nu se cuprinseseră conceptele de compensare/plafonare de la 1.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în oglindă de facturi calculate conform normelor legale în vigoare”, se arată într-un comunicat remis astăzi de ANPC.

  Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC:

• nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu  01.11.2021

• tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marja de 10%

• informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea

• nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor, 

• nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.

• contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate

• diferențe de preț între 2 notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consummator • împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuțiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;

• procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori;

• practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative;

• furnizarea de energie electrică, fără licență;

 • nerespectarea termenului de facturare și facturarea comasată pe două luni.

Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.  În cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).

Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate. 

Aceștia sunt invitați să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro.

Până în prezent, s-au înregistrat 112 sesizări pe mail și 200 prin telefon. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button