Economic

Angajatorii și măririle salariale

Angajatorii și măririle salariale.

Majorarea salariilor continuă să se afle pe lista de priorități a angajatorilor în 2023. Potrivit eJobs România, 6 din 10 companii spun că au bugetat măriri salariale pentru acest an. Asta în condițiile în care 73,7% au adoptat această măsură și anul trecut.

Angajatorii și măririle salariale

„2022 a fost un an în care cea mai mare parte a angajaților a putut să își renegocieze salariile. Asta pentru că piața le-a creat contextul favorabil. Pare că și 2023 este în aceeași linie, iar bugetele pe care angajatorii le-au făcut anul trecut includ majorări salariale în medie cu 5%-10%. Chiar dacă mulți angajatori nu au actualizat salariile cu inflația, au preferat să aloce măriri salariale la nivelul întregii companii”, a declarat Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.

Un sfert dintre respondenții sondajului eJobs spun că salariile nu vor crește cu mai mult de 5% anul acesta. 37,5% au programate măriri între 5% și 10%, comparativ cu anul trecut. 20,8% anunță majorări de 10%-20%, iar 12,5% spun că vor fi ajustate cu inflația.

Există deja o aliniere din punctul de vedere al acordării acestor creșteri. 68,2% dintre angajatori susțin că acestea vor viza toți angajații din companie. 18,2% declară că fiecare manager de departament va decide ce angajați vor primi salarii mărite, în funcție de performanțe. 9,1% au bugetate creșteri în special pentru angajații din poziții entry level, iar 4,5% le vor direcționa către specialiștii din companie, ca metodă de retenție.

Angajatorii și măririle salariale

„21% dintre angajatorii care au luat parte la sondaj spun ferm că nu vor aplica o astfel de măsură în 2023. Principalul motiv invocat este faptul că se tem de un posibil context economic nefavorabil, care ar afecta stabilitatea companiei. Un alt argument, menționat de 12% dintre respondenți, este legat de rezultatele financiare curente ale companiei, care nu pot susține creșteri salariale”, a mai spus Ana Călugăru.

Vânzările, resursele umane, producția, telecomunicațiile, IT-ul, bankingul și agricultura sunt principalele domenii în care sunt stabilite creșteri salariale în lunile care urmează. Cele mai multe dintre companiile participante la sondaj sunt din București (47,7%). Următoarele județe, din punctul de vedere al reprezentativității, sunt Cluj, Mureș, Prahova, Brașov, Constanța, Timiș, Bacău și Suceava.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Dacă tot nu se măresc salariile celor din mediul privat, pentru bunăstarea bugetărimii și a specialilor, ar trebui ca acestora măcar să li se mărească impozitele și taxele.

Back to top button