Economic

Angajații din finanțe protestează pentru a doua zi consecutiv. La acțiune participă 15.000 de salariați

 

Angajații din finanțe protestează, astăzi, pentru a doua zi consecutiv, iar la acțiune participă 15.000 de salariați.

„Avem și marți 15.000 de oameni care sunt în acțiuni de protest în toată țara. Mâine (17 mai – n.r.) liderii de sindicate din țară vor veni la București la o întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice (Viorel Ștefan – n.r.)”, a declarat Vasile Marica, președintele Sed Lex. Oamenii sunt nemulțumiți din cauza legii salarizării, care prevede scăderi semnificative.

Reamintim că, în 15 mai 2017, angajații din finanțe au declanșat un protest spontan la nivelul întregii țări. „Sindicatul Național al Funcționarilor Publici informează opinia publică cu privire la protestele spontane care s-au declanșat la nivelul sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor Publice, motivat de faptul că prin noul proiect de act normativ privind salarizarea personalului bugetar sunt prevăzute scăderi salariale de până la 20% din salariul actual”, preciza comunicatul de presă al Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP).

Citiți și: 

Update. Protest la finanțe. Președintele ANAF: „Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii salarizării”

Angajații din finanțe au declanșat un protest spontan la nivelul întregii țări


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button