Angajații din finanțe au declanșat un protest spontan la nivelul întregii țări

Angajații din finanțe au declanșat, în această dimineață, un protest spontan la nivelul întregii țări. Aceștia sunt nemulțumiți de proiectul Legii salarizării unitare, care prevede scăderi de până la 20% din salariul actual.
„Sindicatul Național al Funcționarilor Publici informează opinia publică cu privire la protestele spontane care s-au declanșat la nivelul sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor Publice, motivat de faptul că prin noul proiect de act normativ privind salarizarea personalului bugetar sunt prevăzute scăderi salariale de până la 20% din salariul actual”, se arată în comunicatul de presă al Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP).
În opinia sindicaliștilor, proiectul legii salarizării încalcă grav prevederile Constituției României prin nerespectarea Deciziei CCR nr. 794/2016, care prevede că „Guvernul și Parlamentul trebuie să emită soluția legislativă pentru îndepărtarea discriminării salariale din autoritățile și instituțiile publice, în sensul echivalării salariilor pe funcții publice similare, la nivelul întregii familii ocupaționale indiferent de instituția din care fac parte”.
Totodată, angajații solicită eliminarea articolului 35 care prevede „reîncadrarea personalului pe funcții”, motivat de faptul că funcțiile deținute au fost ocupate ca urmare a promovării unui concurs și eliminarea articolului potrivit căruia se face evaluarea postului în vederea stabilirea salariului de bază.
În acest context, SNFP avertizează că în cazul în care palierul politic nu abordează serios și responsabil proiectul legii salarizării unitare există un real pericol ca protestele să se extindă în întreaga administrație publică.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

