Angajații BRD amenință cu greva
Angajații BRD au declanșat conflictul de muncă și amenință că intră în grevă, din cauza faptului că sindicatul nu ajuns la o înțelegere cu conducerea băncii în privința noului contract colectiv de muncă. Potrivit profit.ro, managementul BRD afirmă că a făcut angajaților o ofertă realistă și competitivă la nivelul pieței bancare și că în cazul declanșării grevei va lua măsuri pentru a continua activitatea. În schimb, angajații BRD afirmă că sunt gata să picheteze sediul central al BRD și să intre în grevă, în cazul în care nu sunt acceptate revendicările privind noul contract colectiv de muncă. Printre altele, salariații cer majorarea salariilor cu 100 de lei, bani pentru haine și reintroducerea cotei angajaților din participația la profit, precum și a pensionărilor anticipate.
Mai multe puteți citi mâine în cotidianul Transilvania Expres.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.