Economic

ANAF rambursează TVA în valoare de 881,20 milioane de lei, în luna mai

 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat, astăzi, că rambursează, în luna mai, TVA în valoare de 881,20 milioane de lei.

„Suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 23 martie 2017, cu excepţia deconturilor aferente operaţiunilor de import, care au fost soluţionate până la data selecției”, se arată în comunicatul de presă al ANAF.

Deconturile cu compensare şi restituire se ridică la 773,10 milioane de lei, din care 36,45 milioane de lei se compensează şi 736,65 milioane de lei se restituie. Totodată, deconturile cu compensare integrală sunt în valoare de 79,92 milioane de lei.

„În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 736,65 milioane lei, plata efectivă a fost programată în două tranșe”, precizează ANAF.

Prima tranșă, în valoare de 274,05 milioane lei, a fost plătită în 11 mai, iar cea de-a doua tranșă, în valoare de 462,60 milioane lei, va fi plătită în 31 mai.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button