Economic

ANAF. Prejudiciu de peste 101 milioane de lei, descoperit în domeniul medical

 

Inspectorii antifraudă fiscală au identificat, recent, o reţea de 25 de firme care a cauzat bugetului statului un prejudiciu total de peste 101 milioane lei, prin diminuarea artificială a bazei impozabile şi sustragerea de la plata impozitului pe profit şi a TVA aferente activităţii de comercializare de bunuri şi servicii medicale către diferite spitale de stat, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

„Controalele au scos la iveală faptul că firmele din reţea au înregistrat operaţiuni/tranzacţii care nu ar fi putut fi realizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, deoarece bunurile şi serviciile care făceau obiectul tranzacţiilor au urmat un circuit pe care au fost interpuse societăţi româneşti şi străine cu un comportament fiscal neconform, fiecare având un rol bine determinat”, se arată în comunicatul de presă al ANAF.

Aceste aspecte au condus la suspiciuni rezonabile că parte dintre operaţiunile evidenţiate sunt fictive şi au fost disimulate pentru majorarea artificială a cheltuielilor, diminuarea nelegală a bazei impozabile şi evitarea plăţii către buget a tuturor impozitelor şi taxelor datorate. Prin urmare, inspectorii antifraudă au sesizat organele de urmărire penală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare