Economic

ANAF precizează că are atribuții de colectare pentru venituri bugetare de 212,5 miliarde de lei, în acest an

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a precizat, astăzi, într-un comunicat de presă, că are atribuții de administrare și colectare, în 2017, pentru venituri bugetare în valoare de 212,5 miliarde de lei.

„Potrivit prevederilor legilor bugetare anuale pentru anul 2017, respectiv, Legea bugetului de stat nr. 6/2017 și Legea bugetului asigurărilor sociale nr. 7/2017, Agenția Națională de Administrare Fiscală are atribuții de administrare și colectare pentru venituri bugetare în sumă totală de 208,5 miliarde de lei la care se adaugă încasările din taxa clawback și operațiunile de tip swap prevăzute în legile bugetare anuale în sumă totală de 4 miliarde de lei”, se arată în comunicatul de presă al ANAF.

Potrivit instituţiei, nivelul total al încasărilor bugetare comunicat de către Ministerul Finanțelor Publice pentru acest an (212,5 miliarde de lei) este „superior cu 6,5% realizărilor din anul 2016 (199,5 miliarde de lei)”. Creşterea nivelului veniturilor bugetare se bazează atât pe estimările de creștere economică pentru acest an, cât şi pe prognozele de creştere a PIB-ului comunicate de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).

Reamintim că, recent, premierul Sorin Grindeanu a susţinut că încasările mai mici înregistrate în luna ianuarie nu afectează țintele propuse de Guvern.

Citiţi şi:

Premierul Sorin Grindeanu susține că încasările mai mici înregistrate în luna ianuarie nu afectează țintele propuse de Guvern

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare