ANAF. Numai românii care au restanţe de peste 15.000 de lei vor figura pe lista datornicilor
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, astăzi, că propune modificarea procedurii de publicare a listelor cu obligaţii fiscale restante, respectiv a plafoanelor sub care cuantumul total al obligaţiilor fiscale restante nu mai fac obiectul publicării pe site.
„Aceste plafoane sunt: 500.000 lei, pentru marii contribuabili; 250.000 lei, pentru contribuabilii mijlocii; 100.000 lei, pentru celelalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi 15.000 lei, pentru debitorii persoane fizice, altele decât cele de la lit. c).”, se arată în comunicatul de presă al ANAF.
Anul trecut, fiscul a publicat listele cu datornicii persoane fizice, cu restanţe de peste 1.500 lei. Potrivit ANAF, la 31 martie 2016 erau înregistraţi 187.230 debitori, cu restanţe de peste 1.500 de lei, care aveau de plată 3,4 miliarde lei, inclusiv din activităţi independente sau profesii libere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.