ANAF. Contul de TVA al debitorului ar putea fi debitat, în cazul popririi bancare, cu toată sumă existentă în cont
Contul de TVA al debitorului ar putea fi debitat, în cazul popririi bancare, cu toată suma existentă în cont până la concurenţa sumei înscrisă în adresa de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, potrivit unui proiect de act normativ supus dezbaterii publice de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
„În cazul popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi sau asupra sumelor pe care debitorul le are de încasat de la autorităţi sau instituţii publice, contul de TVA poate fi debitat cu TVA-ul datorat debitorului, în baza relaţiilor comerciale existente între acesta şi terţul poprit sau autoritatea sau instituţia publică, după caz; în cazul valorificării bunurilor, contul de TVA poate fi debitat cu TVA-ul rezultat din valorificarea bunurilor”, subliniază ANAF.
Prin proiectul de ordin se reglementează inclusiv documentul prin care structura fiscală centrală îşi dă acordul pentru debitarea contului de TVA, care poate fi reprezentat, după caz, de Adresa de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, Adresa de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, Adresa de înfiinţare a popririi asupra sumelor pe care debitorul le are de încasat de la autorităţi sau instituţii publice, Acordul pentru debitarea contului de TVA, eliberat de structura de executare silită/valorificare în cazul valorificării bunurilor.
Ordonanţa Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA stabilește faptul că persoanele impozabile şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul Fiscal, au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA pentru încasarea şi plata TVA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.