Economic

ANAF. Contribuabilii pot depune declarația unică până pe 16 iulie 2018

 

Contribuabilii pot depune, până pe 16 iulie 2018, „Declarația unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”, a anunțat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

„Termenul limită pentru depunerea «Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice» este luni, 16 iulie 2018. Declarația se depune de către persoanele care au obligația declarării veniturilor realizate din România sau/și din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018 și de către persoanele care au obligația declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuții sociale și, după caz, a declarării contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2018”, se arată în comunicatul de presă al ANAF.

Contribuabililor care depun formularul online li se acordă o reducere de 5%.

„Pentru depunerea declarației online, până la 16 iulie 2018 inclusiv, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligațiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul net anual plătit și se aplică corespunzător și pentru contribuțiile sociale datorate potrivit legii”, subliniază ANAF.

Declarația se poate depune și în format hârtie la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF, sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

„Formularul și instrucțiunile de completare pot fi descărcate online de pe portalul www.anaf.ro. Informații detaliate pot fi obținute prin accesarea secțiunii Asistență Contribuabili de pe portalul www.anaf.ro, rubrica «Despre impozite și taxe – Despre impozitul pe venit» sau apelând la numărul 031.403.91.60. De asemenea, specialiștii structurilor de asistență pentru contribuabili oferă la sediile ANAF informațiile necesare în vederea completării și depunerii Declarației Unice”, precizează ANAF.

Declarația unică poate fi rectificată de către contribuabili din proprie inițiativă.

Citiți și: 

ANAF a publicat Ghidul privind depunerea în anul 2018 a declarației unice


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare