ANAF a colectat venituri de 84,612 miliarde de lei, în primele cinci luni din 2017
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat, în primele cinci luni din 2017, venituri bugetare în valoare de 84,612 miliarde lei, în creștere cu 2,181 miliarde lei (2,6%), comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, arată datele publicate astăzi de instituție.
În luna mai, fiscul a încasat 16,137 miliarde de lei, cu 350,3 milioane de lei (2,2%) mai mult decât în luna mai 2016 (15,786 miliarde lei), pe fondul eliminării impozitului pe construcții speciale și al reducerii cotei standard de impunere cu TVA.
„Programul comunicat de Ministerul de Finanțe pentru luna mai a fost realizat în proporție de 99,4% (mai puțin cu 97 de milioane de lei), în condițiile în care volumul restituirilor de TVA în mai 2017 a fost în cuantum de 1,378 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 535,69 milioane de lei, respectiv cu 63,55% a TVA restituită față de aceeași perioadă a anului trecut”, precizează ANAF.
Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat, în trimestrul I din 2017, cu un excedent de 1,52 miliarde lei, reprezentând 0,19% din PIB, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.