Economic

Alertă! Fiscul a pus ochii pe chefurile românilor!

 

Alertă printre toți românii care se gândesc să tragă un chef cu ocazia Crăciunului și Revelionului. Asta pentru că, în goana după bani, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis fiecărei firme care deține un restaurant, o pensiune turistică sau un hotel, un soi de avertizare. Potrivit acesteia, fiscul dorește ca respectivele societăți să transmită în cel mai scurt timp posibil „date privind organizarea de evenimente festive în perioada 23 decembrie 2014 – 10 ianuarie 2016”. Inspectorii fiscului sunt interesați în principal de oferta de organizare a evenimentelor festive, numărul estimat de participanți și prețul unitar al participării, capacitatea de cazare/servire și adresa locațiilor (inclusiv locațiile aflate în folosință și a contractelor de locațiune încheiate cu terțe persoane). De asemenea, fiscul este interesat și de contractele încheiate cu artiști străini și autohtoni prezenți în cadrul evenimentelor și plățile efectuate de aceștia.

„Pentru operativitate, vă rugăm să ne transmiteți cele solicitate cu maximă celeritate, respectiv până în data de 21.12.2015, la adresa Loc. Sibiu, Șoseaua Alba Iulia, nr.73A, Județul Sibiu, și/sau în format electronic pe adresa de email Antifrauda.Sibiu@mfinante.ro. Menționăm că informațiile sunt solicitate și vor fi utilizate în scopul prevenirii, descoperirii și combaterii actelor și faptelor de evaziune și fraudă fiscală”, se mai menționează în scrisoare trimisă de ANAF.

Mai multe amănunte puteți citi mâine în Transilvania Expres.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button