Economic

ALARMANT. Compania Airbus s-ar retrage din România și ar putea închide fabrica de la Brașov

 

Compania Airbus ia în calcul să se retragă din România și intenționează să închidă fabrica de la Ghimbav, din județul Brașov, susțin surse din cadrul firmei, așa cum a informat Realitatea TV. Practic, în funcție de comenzile primite, situaţia va fi reanalizată în cadrul board-ului și va fi luată o decizie în perioada următoare.

Președintele Consiliului de Administrație al IAR Brașov, Rareş Popescu, a explicat într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV că firma brașoveană are o relaţie foarte bună şi de lungă durată cu Airbus şi că nu îşi dă seama de unde au plecat informaţiile.

„Noi avem un parteneriat comercial cu Airbus şi nu văd de ce ar afecta o presupusă plecare a lor activitatea noastră. Cred că decizia lor ţine de nişte decizii, care nu sunt la noi. Este o relaţie corectă, o colaborare corectă şi acel acord ultim este unul care cuprinde lucrurile foarte corect. Nu pot face speculaţii pe activitatea unei companii partenere”, a declarat Rareş Popescu.

În luna august 2017, IAR Ghimbav a semnat acordul de parteneriat cu Airbus Helicopters pentru încă zece ani, urmând ca la Braşov să fie produse elicoptere multirol H215M. Noul acord a fost semnat în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti, şi a preşedintelui Klaus Iohannis.

Acordul prevede că IAR va acţiona drept contractant principal pentru toate comenzile viitoare de H215M care ar putea fi plasate de către Ministerul Apărării din România. De asemenea, acordul include şi cooperarea dintre Airbus Helicopters şi IAR privind producţia, asamblarea, personalizarea, activităţile suport şi de întreţinere a elicopterelor H215M destinate forţelor armate române, precum şi exportul, în cazul în care apar oportunităţi.

„Acest acord de 15 ani plasează IAR şi Airbus Helicopters în cea mai bună poziţie pentru a răspunde viitoarelor nevoi ale Forţelor Armate din România în contextul în care acestea îşi doresc reînnoirea flotelor de elicoptere multirol medii şi grele. Obiectivul nostru de a oferi plus valoare clienţilor noştri români prin punerea la dispoziţie a celei mai complete linii de produse şi servicii subliniază angajamentul ferm al companiei Airbus faţă de România. Fiecare unitate principală de afaceri Airbus contribuie direct la consolidarea bazei industriale europene de apărare”, a afirmat Olivier Michalon, senior vice president pentru Europa al Airbus Helicopters.

Fabrica Airbus, dezvoltată pe o suprafaţă de 10.000 mp la Braşov, a fost inaugurată în 2016 şi va găzdui producţia de elicoptere H215 în România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button