Economic

AFIR oferă finanțări pentru proiecte destinate procesării produselor agricole

 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunțat, astăzi, că oferă finanțări pentru proiecte destinate procesării produselor agricole. Cererile pentru finanțarea proiectelor de investiții din domeniul procesării produselor agricole prin intermediul submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole” din cadrul PNDR 2020 se pot depune până pe 31 octombrie 2016, la ora 16.00. Fondurile sunt destinate investiţiilor care și-au propus ca obiectiv „înființarea și/sau modernizarea unităților de procesare şi comercializare, introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese, aplicarea măsurilor de protecția mediului, creșterea numărului de locuri de muncă sau promovarea investițiilor pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile”, se arată în comunicatul de presă al AFIR. Cererile de finanțare se pot depune online pe pagina oficială a agenției, www.afir.info, iar pragul minim de depunere este de 15 puncte. Se pot obține finanțări cuprinse între 1 milion de euro/proiect și 2,5 milioane de euro/proiect, în funcție de tipul beneficiarului și de investiția propusă. Beneficiarii eligibili sunt persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, cooperativele agricole, societățile cooperative și grupurile de producători. Fondurile vor fi acordate atât pentru investiții în active corporale, cât și pentru cele în active necorporale.

Citiți și: 

AFIR primește cereri de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button