Economic

AFIR. Fonduri disponibile pentru investiții în pomicultură și infrastructură rurală prin PNDR 2020

 

Românii pot solicita, în această perioadă, fonduri europene nerambursabile, în condițiile în care sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanțare prin intermediul unor submăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), a anunțat Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

„În această perioadă sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanțare prin intermediul PNDR 2020. Cei care doresc să investească în agricultură și în dezvoltarea mediului rural mai au la dispoziție fonduri pentru sectorul pomicol, pentru procesare, pentru cooperare, pentru infrastructura de irigații, iar în arealul ITI Delta Dunării fonduri pentru infrastructura de bază și pentru investiții asociate patrimoniului cultural. Recomand solicitanților să întocmească cu atenție întreaga documentație de depunere și, dacă au nevoie de informații suplimentare, să se adreseze experților agenției pentru clarificări, astfel încât să depună proiecte bune, cu șanse mari de a se concretiza în investiții utile mediului rural”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

O primă oportunitate o reprezintă investițiile în sectorul pomicol, prin submăsura 4.1a. Până în prezent, s-au depus 28 proiecte de investiții în valoare de aproximativ 23,7 milioane de euro. Fondurile disponibile pentru depunere sunt în valoare de peste 74,4 milioane de euro și pot fi solicitate până la 15 august 2019. 

Investițiile în modernizarea unităților de procesare sunt finanțate, în această perioadă, prin intermediul schemei GBER aferentă submăsurii 4.2. Fondurile disponibile pentru depunerea proiectelor, până la data de 30 iunie 2019, sunt în valoare de aproximativ 29,6 milioane de euro.

„O altă linie de finanțare prin intermediul căreia AFIR primește cereri de finanțare este sM 4.3, componenta de infrastructură de irigații, pentru care s-au depus, până în acest moment, 12 proiecte în valoare de 11,8 milioane de euro. Solicitanții interesați pot depune proiecte în limita plafonului de 288 milioane de euro, până în data de 31 august 2019, în limita fondurilor disponibile”, menționează AFIR.

Totodată, AFIR primește până la 30 aprilie 2019 solicitări de finanțare pentru investiții în infrastructura de bază și patrimoniu cultural din arealul ITI Delta Dunării. Prin intermediul submăsurii 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” s-a depus un proiect pentru infrastructura educațională, în valoare de 277.174 euro. Plafonul disponibil pentru finanțarea investițiilor prin submăsura 7.2 ITI – Delta Dunării se ridică la aproximativ 25 milioane de euro.

De asemenea, se mai pot depune cereri pentru submăsurile 7.6, 16.1, 16.1a, 16.4 și 16.4a.

Cererile de finanțare se depun online pe pagina de internet a agenției, până la data limită stabilită în anunțul de lansare aferent fiecărei sesiuni sau până la epuizarea fondurilor disponibile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare