Economic

AFIR. Alocare financiară de 112 milioane de euro, pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole și pomicole

 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va deschide, săptămâna viitoare, prima sesiune din anul 2017 de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile 4.2 şi 4.2a – „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole/pomicole”, informează instituţia. Sesiunea se va desfăşura în perioada 10 iulie, ora 9.00 – 30 septembrie 2017, ora 16.00 şi are o alocare totală de 112 milioane euro.

„Fondurile alocate în această sesiune pentru submăsura 4.2 se ridică la 100 de milioane euro. Din acestea, 40 de milioane sunt destinați investițiilor în dezvoltarea și modernizarea unor capacități de procesare a produselor agricole și 60 de milioane euro pentru crearea de noi unități de procesare a produselor agricole”, subliniază AFIR.

Pragul minim pentru submăsura 4.2 este de 15 puncte, iar pragurile de calitate pornesc de la 45 de puncte în perioada 10 – 31 iulie, apoi 30 de puncte în luna august și 15 puncte în luna septembrie.

Pe de altă parte, pentru submăsura 4.2a sunt alocați 12 milioane euro, iar pragul minim este de 10 puncte. „Primul prag de calitate, aferent perioade 10 – 30 iulie este de 40 puncte. Pragul de calitate pentru luna august va fi de 25 puncte, iar cel pentru luna septembrie de 10 puncte”, precizează AFIR.

Cererile de finanţare vor fi depuse online pe pagina oficială a agenţiei. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție „Ghidul Solicitantului” care poate fi consultat gratuit pe site-ul agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button