AFIR a semnat contracte de finanțare în valoare de 1,5 miliarde de euro prin PNDR 2020
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a semnat 31.738 de contracte de finanțare cu beneficiarii PNDR 2020, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 1,5 miliarde de euro, a anunțat astăzi instituția.
„Plățile efectuate de agenție până în acest moment în contul beneficiarilor PNDR 2020, respectiv fermieri, antreprenori, procesatori și autorități publice, se ridică la peste 1,3 miliarde de euro și reprezintă un grad de absorbție efectivă de peste 20% din totalul fondurilor pe care România le are la dispoziție până în decembrie 2023. Precizez că este vorba de absorbția calculată incluzând avansul acordat de Comisie la începutul perioadei de programare, aproximativ 325 milioane de euro”, a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR.
Totodată, în portofoliul AFIR mai există, în acest moment, 12.497 de cereri de finanțare selectate în vederea finanțării și a căror valoare însumată este de 1,93 milioane de euro. „Prioritatea pentru AFIR o reprezintă contractarea cât mai urgentă a beneficiarilor selectați, astfel încât implementarea proiectelor să înceapă rapid”, a explicat oficialul.
Potrivit AFIR, peste 106.000 de hectare de teren agricol beneficiază de sprijin financiar prin submăsurile care finanțează exploatațiile, iar aproximativ 5.400 de tineri au primit finanțare pentru a se instala ca șefi de exploatație prin submăsura dedicată lor. De asemenea, prin PNDR 2020 s-au finanțat 1.300 kilometri de drumuri comunale, 702 kilometri de canalizare și peste 352 kilometri de conducte de apă potabilă.
Toate cererile de finanțare au fost depuse la AFIR prin intermediul paginii de internet, începând cu prima sesiune de primire a proiectelor pentru PNDR 2020, respectiv din 25 martie 2015.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.