Economic

Acordul comercial de liber schimb între Canada și UE a intrat în vigoare

 

Acordul Economic și Comercial Atotcuprinzător între Canada și Uniunea Europeană (CETA) a intrat de astăzi în vigoare.

„Astăzi este o zi istorică. Din această dimineață, toate schimburile comerciale sunt scutite de taxe vamale. Astfel, acest acord va crea oportunități noi și de anvergură atât pentru statele europene, cât și pentru Canada și va deschide noi piețe pentru exportatori, va genera locuri de muncă de calitate și va întări relațiile existente între economia Canadei și economiile statelor UE”, a declarat Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei în România, într-o conferință de presă.

Creșterea cu 23% a exporturilor din UE spre Canada în fiecare an, precum și o creștere de 11,6 miliarde de euro pe an în ceea ce privește PIB-ul spațiului comunitar se numără printre efectele estimate.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a arătat că, în România, 42.000 de locuri de muncă de muncă depind direct de activitatea comercială dintre România și Canada. 

„Când mi-au spus colegii mei ce taxe erau la produsele agricole în Canada, mi s-a ridicat părul în cap. Adică, aproape 277% taxe la produse agricole procesate și 227% la lactate, spre exemplu. Astfel că acest acord într-adevăr aduce schimbări majore. Beneficiile pentru PIB-ul Uniunii Europene vor fi mai mari decât estimările de 12 miliarde de euro pe an. Cred că va exista un boom în acest sens, mai ales pe fondul Brexitului care va avea loc efectiv în primul semestru 2019”, a spus oficialul.

Începând din 1 mai 2017, românii care dețin o viză validă pentru SUA sau au primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani pot călători fără vize, iar, de la 1 decembrie 2017, ei vor putea merge în Canada fără viză.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare