Economic

Acord pentru eșalonarea datoriei de 11,7 milioane lei. Capitala va avea din nou apă caldă

 

Ministerul Energiei a anunţat, în această seară, că reprezentanții Elcen și Distrigaz au ajuns la o înțelegere de principiu privind eșalonarea, până la sfârșitul acestui an, a sumei de 11,7 milioane de lei, reprezentând penalități de întârziere aferente unor facturi din anii precedenți, astfel încât locuitorii din Capitală vor avea din nou apă caldă.

„Ca urmare a acestei înțelegeri, Distrigaz va ridica poprirea instituită asupra conturilor Elcen, cu condiția respectării de către Elcen a obligațiilor asumate în protocolul semnat de cele două societăți”, precizează comunicatul de presă al Ministerului Energiei.

De asemenea, dacă RADET își va respecta obligația de a întocmi, luni, ordinul de plată pentru achitarea subvenției scadente, se va putea vira „către Romgaz contravaloarea gazelor livrate și astfel, cel puțin pentru moment, nu vor fi probleme în alimentarea cu apă caldă”, subliniază Ministerul Energiei.

Reamintim că, zilele trecute, Elcen a anunțat că aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare, după ce Distrigaz a decis limitarea debitului de gaze naturale către societate, din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button