Economic

90% din locuitorii satelor izolate nu îşi permit costurile de racordare la gaze

 

Numai unul din zece potenţiali consumatori din satele izolate îşi permite costurile de racordare la reţeua de gaze, care ajung la 3.000 de euro.

„Depinde de casele despre care vorbim, de costul mediu de racordare, în primul rând, dar şi de achiziţia unui boiler pentru încălzirea casei sau a instalaţiei interne de care ai nevoie, toate acestea costă în jur de 3.000 de euro. 3.000 de euro poate fi o sumă mare pentru acei oameni care locuiesc în sate izolate”, a declarat Eric Stab, directorul general al Engie România, pentru Agenţia Agerpres.

Drept urmare, autorităţile trebuie să vină cu măsuri în plus pentru a ajuta locuitorii acestor zone să devină utilizatori de gaze naturale.

„Acest fel de mecanisme există în anumite ţări, unde se oferă subvenţii să cumperi un boiler şi lucruri de acest fel. Deci, dacă există o voinţă puternică să racordăm cât mai mulţi oameni la reţeaua de gaze, trebuie să ne asigurăm, de asemenea, că sunt ajutaţi atunci când nu-şi permit. Ne întoarcem la discuţia despre consumatorul vulnerabil, care se leagă de acest aspect, iar autorităţile trebuie să identifice care sunt acei consumatori şi să aloce sumele necesare”, a explicat oficialul.

Din 2005, de când a achiziţionat Distrigaz Sud, Engie a construit 5.500 de kilometri de reţea nouă, echivalentul distanţei dintre Bucureşti şi Mumbay din India.

„Au fost făcute lucruri, multe sunt încă de făcut, dar trebuie să ne asigurăm că putem pune cap la cap condiţiile, pentru a face aceste lucruri posibile şi sunt încă multe lucruri de rezolvat”, a concluzionat Eric Stab.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button