Economic

7 milioane de euro pentru Spitalul de Copii

7 milioane de euro pentru Spitalul de Copii. Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a semnat în această după-amiază, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, contractul de finanţare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov”.
Proiectul, în valoare totală de 35.680.688,54 lei, este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR). Evident, Componenta 5 „Valul Renovării” din PNRR. Va fi implementat de administraţia publică judeţeană, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii.

Prima finanțare nerambursabilă pentru unitatea sanitară

7 milioane de euro pentru Spitalul de Copii. Acestea sunt primele fonduri din PNRR atrase de Judeţul Braşov. Reprezintă totodată prima finanţare nerambursabilă accesată pentru această unitate medicală, în urma clarificării situaţiei juridice şi patrimoniale a imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea.
Clădirea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov a fost construită în perioada 1979 – 1984 şi are o suprafață desfășurată de 13.843 mp.
Construcţia este alcătuită din cinci corpuri de clădire care închid în centru o curte interioară. Potrivit concluziilor expertizei de specialitate, aceasta nu mai corespunde cerințelor actuale privind eficiența energetică și gestionarea energiei.
Intervențiile propuse în cadrul proiectului vor determina o reducere cu peste 50% a consumului anual de energie finală pentru încălzire, față de consumul anual înregistrat înainte de renovarea energetică, o scădere a consumului de energie primară totală și o reducere a emisiilor de dioxid de carbon de 30%, până la 60%.

„Mă bucur că am semnat acest contract de finanţare. Deja am demarat achiziţia documentaţiilor tehnice pentru realizarea Proiectului Tehnic şi sper că într-un timp cât mai scurt cu putinţă vom desemna firma care să execute lucrările, având în vedere că până în iunie 2026 avem obligaţia să închidem proiectul. La începutul anului viitor vom semna şi cel de-al doilea contract pe PNRR – cel destinat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Braşov. Ne dorim să primim undă verde şi pentru celelalte şase proiecte de renovare şi eficientizare energetică a clădirilor publice pe care le avem depuse la Ministerul Dezvoltării, astfel încât să investim în modernizarea imobilelor unor instituţii medicale şi sociale din subordinea noastră, precum şi a clădirilor în care ne desfăşurăm activitatea”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button