Delicte

Zărneșteni amendați cu 10.000 de lei, după ce au aruncat în natură zeci de kilograme de deșeuri (video)

Trei bărbați din județul Brașov au fost amendați, după ce au aruncat în natură zeci de kilograme de deșeuri. Ei au fost surprinși în fapt de jandarmi montani, în zona Bârsa Fierului din Zărnești.
„Jandarmii montani au surprins, în zona Bârsa Fierului din orașul Zărnești, trei bărbați în timp ce aruncau o cantitate de aproximativ 80 de kg de gunoi menajer într-o zonă ferită, dar care se afla în fondul forestier.

Fapta bărbaților a fost sancționată de jandarmi cu amendă în valoare de 10.000 lei conform prevederilor Legii 171/2010 pentru aruncarea sau depozitarea în fondul forestier național a reziduurilor menajere, fiind aplicată și sancțiunea complementară de obligare a contravenientului de a aduce terenul de îndată la starea inițială, lucru ce s-a întâmplat în prezența colegilor noștri.

Regretele tardive și conștientizarea gravității gestului celor trei bărbați nu au adus clemența oamenilor legii, protejarea mediului înconjurător și a pădurilor fiind o misiune permanentă a echipajelor aflate pe traseele turistice și dorim pe această cale să tragem încă o dată un semnal de alarmă și să dezaprobăm ferm astfel de acțiuni al căror efect negativ ne afectează pe toți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Luiza Dănilă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button