[ViDEO] Update. BRAȘOV. „DAUNĂ TOTALĂ”. Ambulanță distrusă de un autovehicul scăpat de sub control! VEZI VIDEO din timpul accidentului
![[ViDEO] Update. BRAȘOV. „DAUNĂ TOTALĂ”. Ambulanță distrusă de un autovehicul scăpat de sub control! VEZI VIDEO din timpul accidentului 1 accident ambulanta 2_277067.jpg](https://mytex.ro/wp-content/uploads/2020/01/images_aimytexarticles_images_accident-ambulanta-2_277067.jpg)
Accidentul de acum două zile, de pe DN 1, din județul Brașov (tronson Mândra – Făgăraș), în care au fost implicate o ambulanță și o altă mașină, a fost surprins de camera de bord montată în autosanitară.
În filmuleț se vede momentul în care șoferul celuilalt autovehicul, care circulă din sens opus, pierde controlul asupra direcției de mers și pătrunde pe contrasens, unde lovește ambulanța. Filmulețul a fost făcut public de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Brașov pentru a trage un semnal de alarmă.
„Prin această postare, Serviciul de Ambulanță Județean Brașov dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la mijloacele auto limitate ca număr de care dispune și să îndemne participanții la trafic să adapteze viteza la condițiile de trafic și drum și să respecte legislația circulației rutiere. Dorim să precizăm că în ultimele 6 luni, 2 autosanitare SAJ Brașov au fost implicate în accidente rutiere (una de tip A2 – an fabricație 2007 și una de tip B1/B2 – an fabricație 2019), acestea devenind inutilizabile și fiind declarate «daună totală»”, se menționează pe pagina de Facebook SAJ Brașov. Filmulețul poate fi găsit și AICI!
Pentru detalii despre accident, CITIȚI ȘI:
BRAȘOV. Ambulanță implicată într-un accident cu patru victime, pe DN 1 (FOTO)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

