Delicte

Video. Percheziții în județul Brașov la ocoale silvice și agenți economici

Astăzi au loc percheziții în județul Brașov, la ocoale silvice și agenți economici.

„În această dimineată, 30 mai a.c., în cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Ordine Publică, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pun în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară la sediile și punctele de lucru a 5 agenți economici, precum și la sediile a două ocoale silvice, din județul Brașov.


Perchezițiile sunt puse în executare într-un dosar penal, în care sunt cercetate aspecte referitoare la săvârșirea infracțiunilor de furtul de arbori care au fost tăiați din păduri, fals informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și omisiunea sesizării”, a informat Poliția.

În activitățile desfășurate sunt angrenați polițiști și lucrători din domeniul silvic.
La finalul perchezițiilor vor fi conduse la sediul unității de poliție 11 persoane.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button